10.6 C
Craiova
joi, 30 martie, 2023

Agricultura în prim-plan

Agricultura reprezintă o ramură importanța a economiei naționale, motiv pentru care încurajarea fermierilor să practice această meserie la cele mai înalte standarde este o prioritate în momentul de față.

Cu acest scop, reprezentanții APIA, AFIR și cei ai Direcției Agricole s-au întâlnit cu oamenii din comună Robănești pentru a-i informa pe aceștia cu privire la proiectele pe fonduri europene care pot fi accesate la acest moment.

Fermierii pot accesa proiecte pe fonduri europene, atât pentru producție, cât și pentru investiții în propriile afaceri.

Cu ocazia acestei întâlnirii informale, oamenii din comună Robanesti au avut posibilitatea nu doar să afle despre eventualele proiecte pe care le pot accesa, ci, totodată, să-și spună nemulțumirile cu privire la situația actuală din agricultură.

Publicitate

Articole similare

O furtună de nisip a fost surprinsă, vineri seara, în Craiova, pe strada Brestei. Un telespectator a transmis imaginile postului DoljTv. Meteorologii au emis o avertizare cod roşu de averse torențiale din care se vor cumula peste 50…70 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelie.
Comuna Teasc din județul Dolj a rămas la fel ca pe timpuri: ulițe acoperite cu pământ, apă nepotabilă și canalizarea care întarzie să apară.
O femeie în vârstă de 57 de ani găsită decedată într-un apartament din Craiova.Femeia nu a mai răspuns la telefon de mai bine de două zile. Vecinii au încercat să sune la ușa apartamentului, dar nu au primit niciun răspuns. Astăzi au sunat la 112 și un echipaj de pompieri s-a deplasat la fața locului, au întrat pe geamul de...
Azi, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr de 25 ani, din Calopar, cu privire la faptul că s-a surpat un mal de pământ peste un bărbat de 58 de ani, din Calopar, în timp acesta efectua lucrări la canalizare în comuna Mîrșani.
Totodată, un tânăr de 19 ani, pasager în autoturism este în prezent resuscitat la faţa locului de pompieri din cadrul ISU Dolj, fiind inconştient.

Stay Connected

35,217FaniÎmi place
80CititoriConectați-vă
1,890AbonațiAbonați-vă
- DOLJ TV -spot_img

Cele mai vizionate știri