De astăzi a început, în mod oficial, construcția unui nou terminal de pasageri la Aeroportul Internațional din Craiova.
Investiția de aproape 100 de milioane de euro, fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Dolj, se va întinde pe o suprafață de aproape 13.000 de mp și are ca termen de finalizare luna iunie 2024.
Pe lângă terminalul de pasageri va fi realizată și o nouă parcare pentru întregul aeroport, precum și drumuri rutiere de acces.
De asemenea, s-a avut în vedere amenajarea suprafeței nivelate a benzii pistei, amenajarea ariei de siguranță, drumuri tehnologice, o platformă de degivrare a aeronavelor, o platformă de îmbarcare-debarcare, căi de rulare, echipamente și sisteme de control de securitate.