Ieri, 27 octombrie, polițiștii Secției 6 Poliţie Rurală Giubega au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 24 de ani, din comuna Cioroiaşi, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere.
La data de 27 octombrie a.c., în jurul orelor 01.30, poliţiştii au fost sesizați de un tânăr de 22 de ani, din Cioroiaşi, cu privire la faptul că o persoană a spart mai multe geamuri ale unui imobil, din localitate, în care funcţionează un magazin şi un bar.
În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei şi luării măsurilor legale care se impun.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în aceeaşi zi, a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Cioroiaşi, care a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul, în noaptea de 26 spre 27 octombrie a.c., ar fi spart 6 geamuri tip termopan ale unui imobil, din comuna Cioroiaşi, în care funcţionează un magazin şi un bar, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3400 de lei.
În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.