17.8 C
Craiova
marți, 27 septembrie, 2022

Inaugurare cu fast în comuna Malu Mare

Publicitate

Inaugurare cu fast în comuna Malu Mare. Astăzi, a fost deschisă în mod oficial grădinița cu program normal din satul Malu Mare, un proiect de anvergură demarat în anul 2018 și realizat din fonduri nerambursabile, finanțarea ridicându-se la suma de peste 400.000 euro.

Construcția realizată de la zero a fost proiectată și gândită pentru a corespunde celor mai exigente cerințe în ceea ce privește învățământul preșcolar. Cu o suprafață de peste 500 metri pătrați, grădinița dispune de toate dotările necesare pentru că micuții să aibă parte de un start corect în viață.

Alături de Primarul Comunei Malu Mare, la eveniment au participat numeroși primari din județul Dolj, locuitori ai comunei, dar și ansamblul folcloric din localitate care i-a încântat pe toți cei prezenți cu dansuri tradiționale românești.

Publicitate

Articole similare

O furtună de nisip a fost surprinsă, vineri seara, în Craiova, pe strada Brestei. Un telespectator a transmis imaginile postului DoljTv. Meteorologii au emis o avertizare cod roşu de averse torențiale din care se vor cumula peste 50…70 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelie.
Comuna Teasc din județul Dolj a rămas la fel ca pe timpuri: ulițe acoperite cu pământ, apă nepotabilă și canalizarea care întarzie să apară.
O femeie în vârstă de 57 de ani găsită decedată într-un apartament din Craiova.Femeia nu a mai răspuns la telefon de mai bine de două zile. Vecinii au încercat să sune la ușa apartamentului, dar nu au primit niciun răspuns. Astăzi au sunat la 112 și un echipaj de pompieri s-a deplasat la fața locului, au întrat pe geamul de...
Azi, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr de 25 ani, din Calopar, cu privire la faptul că s-a surpat un mal de pământ peste un bărbat de 58 de ani, din Calopar, în timp acesta efectua lucrări la canalizare în comuna Mîrșani.
Totodată, un tânăr de 19 ani, pasager în autoturism este în prezent resuscitat la faţa locului de pompieri din cadrul ISU Dolj, fiind inconştient.

Stay Connected

22,950FaniÎmi place
1,490AbonațiAbonați-vă
- DOLJ TV -spot_img

Cele mai vizionate știri