Noaptea trecută, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe strada Calea București, din Craiova, au observat un autoturism care se deplasa sinuos şi care, la vederea echipajelor de poliţie a schimbat brusc direcţia de mers şi a mărit viteza de deplasare.
Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei în funcţiune, pe mai multe străzi din Craiova.
Urmărirea s-a finalizat în zona gării din localitate, unde, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, a intrat cu autoturismul într-un copac, iar ulterior l-a abandonat şi a părăsit locul accidentului în fugă.
Poliţiştii au reuşit prinderea și imobilizarea conducătorului auto, care a fost identificat în persoana unui tânăr de 21 de ani, din Sadova.
În urma verificărior efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.