4.6 C
Craiova
joi, 21 octombrie, 2021

(VIDEO) Începe colectarea selectivă a deșeurilor. Cei ce nu separă gunoiul riscă amenzi uriașe

Publicitate

Din acest an, craiovenii vor fi obligaţi să facă colectarea gunoiul pe patru fracţii. Colectarea separată este una dintre etapele reciclării, alături de separarea şi procesarea unora dintre componentele deşeurilor, în vederea transformării lor în produse utile.

Aproape toate materialele care intră în compoziţia deşeurilor: hârtia, sticla, ambalajele din plastic, cutiile metalice pot face obiectul unui proces de reciclare.

Procesul de separare este extrem de simplu și presupune disciplină și atenție. 

Măsura vine cu amenzi pentru cei care nu se conformează, dar şi cu noi tarife la salubritate.

Publicitate

Articole similare

O furtună de nisip a fost surprinsă, vineri seara, în Craiova, pe strada Brestei. Un telespectator a transmis imaginile postului DoljTv.Meteorologii au emis o avertizare cod roşu de averse torențiale din care se vor cumula peste 50…70 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelie.
Comuna Teasc din județul Dolj a rămas la fel ca pe timpuri: ulițe acoperite cu pământ, apă nepotabilă și canalizarea care întarzie să apară.
O femeie în vârstă de 57 de ani găsită decedată într-un apartament din Craiova.Femeia nu a mai răspuns la telefon de mai bine de două zile. Vecinii au încercat să sune la ușa apartamentului, dar nu au primit niciun răspuns.Astăzi au sunat la 112 și un echipaj de pompieri s-a deplasat la fața locului, au întrat pe geamul de...
Azi, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr de 25 ani, din Calopar, cu privire la faptul că s-a surpat un mal de pământ peste un bărbat de 58 de ani, din Calopar, în timp acesta efectua lucrări la canalizare în comuna Mîrșani.
Totodată, un tânăr de 19 ani, pasager în autoturism este în prezent resuscitat la faţa locului de pompieri din cadrul ISU Dolj, fiind inconştient.

Stay Connected

16,699FaniÎmi place
971AbonațiAbonați-vă
- DOLJ TV -spot_img

Cele mai vizionate știri