Membrii CARTEL-ALFA Filiala Dolj, organizație ce reprezintă interesele salariaților din sănătate, poliție, învățământ, asistență socială si mediul privat au protestat, astăzi, timp de o oră, în Piața Prefecturii din Craiova, nemulțumiți de plafonarea veniturilor bugetarilor la nivelul anului 2020, precum și de valoarea salariului minim brut pe țară stabilită de Guvern.
La finalul acțiunii, a avut loc o întrevedere între reprezentanții organizației sindicale și Prefectul Județului Dolj, Nicușor Roșca, împreună cu Subprefectul, Daniela Dobrin, în cadrul căreia au fost discutate problemele ridicate de protestatari, precum și alte aspecte legate de modalitățile de salarizare având în vedere și contextul actual al pandemiei de Covid-19.
Rezultatul discuțiilor a fost unul anticipat, de altfel, respectiv asigurări din partea Instituției Prefectului Dolj că vor fi întreprinse toate demersurile instituționale în sprijinul revendicărilor formulate.