Toți angajații Prefecturii Dolj, mai puțin prefectul și subprefectul, primesc lunar spor de 30% la salariu, pentru riscul la care se expun, pe perioada stării de alertă.
40 de angajați ai Prefecturii Dolj, din 43 (trei fiind suspendați din activitate) beneficiază de acest spor.
Este vorba atât de oameni cu funcții de conducere, cât și de șoferi, sau femei de serviciu.
Cu toții vor primi bani în plus la salariu pe toată perioada stării de alertă.
Sporul de 30% la salariul de bază se poate oferi salariaților care sunt implicați în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei.
Acordarea sporului a fost lăsată la aprecierea prefecților.
Sporul s-a acordat din luna august, de la intrarea în vigoare a OUG nr. 131/2020, care prevede că prefectul și subprefecții nu au dreptul la acest spor.